Marți, în jurul orei 20:45, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe bulevardul Antenei din Timișoara, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani.
În urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului de 33 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.
Citește și:

Șofer de autocar, prins la Moravița cu permis de conducere fals

Zeci de pisici ținute în condiții improprii, confiscate dintr-un imobil din Timișoara

Tânăr depistat în apropiere de frontiera cu Ungaria cu permis de conducere fals

Incendiu la o autoutilitară aflată în mers pe Centura Timișoarei. Două persoane s-au autoevacuat

Două evenimente consacrate aduc meșteșugurile și cultura tradițională în prim-plan, la Muzeul Satulu...
























