Social

Țigarete destinate vânzării ilegale, depistate de jandarmi asupra unui bărbat, în piața Iosefin

Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara a depistat ieri, în piața Iosefin din Timișoara, un bărbat in vârstă de 45 de ani, care deținea țigarete nemarcate fiscal.

Jandarmii au identificat în bagajul acestuia 3800 de țigarete de proveniență extracomunitară, ambalate în pachete inscripționate cu 3 mărci de notorietate.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara pentru îndeplinirea procedurilor, iar pachetele cu țigarete au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*