În premieră, la Timișoara are loc CUPA ROMÂNIEI LA PADEL, cea dintâi competiție profesionistă care reunește cei mai performanți sportivi practicanți ai acestui sport recunoscut oficial în țara noastră de curând. Astfel, în câteva zile îi vom cunoaște pe primii campioni naționali la padel.
În acest sfârșit de săptămână, Timișoara devine capitala padelului din România. În lupta pentru titlul național dar și pentru premiile generoase în bani, în CUPA ROMÂNIEI LA PADEL intră primi 12 jucătorii / divizie. Este vorba de sportivii cu cele mai multe puncte acumulate pe durata turneelor desfășurate pe parcursul întregului an 2023 în cadrul Circuitul Profesionist de Padel.
CUPA ROMÂNIEI LA PADEL se va desfășura în perioada 8 – 10 decembrie la PADEL CENTER Timișoara (strada Praga nr.6, Dumbrăvița), cea mai mare bază sportivă de padel din vestul țării și singura cu terenuri omologate, furnizate de producătorul oficial pentru World Padel Tour.
Competiția va avea trei divizii de joc (1, 2 și 3) la masculin și o divizie feminină, iar premiile puse în joc însumează 5.100 de euro.
Duminică, după disputarea finalelor CUPEI ROMÂNIEI, vom cunoaște primii campioni naționali la padel, echipe care vor reprezenta țara noastră în competițiile internaționale ce vor urma.
Astfel, în zilele în care Timișoara își încheie programul de Capitală Europeană a Culturii, orașul de pe Bega bifează cel mai important eveniment sportiv al anului, care punctează orașul pe harta sportului profesionist românesc.
Citește și:

Nicolas Benea a devenit cel mai tânăr campion național de juniori din istoria vitezei în coastă

Cupa României la Skandenberg-Armwrestling 2026 a adus peste 180 de sportivi în Timiș

Dinu Bara,noul director general al clubului Poli Timișoara

Timișoara, gazda Super Rally pentru al patrulea an consecutiv

Timișoara Football Film Festival revine în noiembrie cu ediția a doua
























