Editura „Victor Babeş” din Timişoara a aniversat, în 1 decembrie, 15 ani de activitate în domeniul producţiei de carte.
Editura a fost înfiinţată în septembrie 2005, pe baza unei hotărâri a Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Activitatea propriu-zisă a editurii a pornit, însă, în 1 decembrie 2008, în scopul promovării valorilor culturii tehnico-ştiinţifice naţionale şi universitare, în ţară şi în străinătate. Sediul editurii se află la etajul III al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în Piaţa Eftimie Murgu, nr. 2, cu denumirea „Victor Babeş”, după renumitul bacteriolog şi morfopatolog român, al cărui nume îl poartă cu cinste şi universitatea, începând din anul 2001.
Editura „Victor Babeş” este înscrisă pe lista editurilor recunoscute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS). Conform standardelor impuse la nivel naţional şi internaţional, pentru ca o editură să fie luată în calcul la determinarea ofertei de carte, aceasta trebuie să funcționeze permanent și să editeze un număr minim de titluri anual – aproximativ 10.
În anul 2023, Editura „Victor Babeş” a publicat circa 60 de volume, adunând un număr de peste 550 lucrări în cei 15 ani de activitate. Însă, editura nu publică doar cărți de factură educațională și științifică, ci și-a asumat și rolul de a promova și susține cultura în comunitatea timișoreană, ajutând la apariția mai multor romane, cărți de poezii sau cărți pentru copii.
Astfel, prin editura UMFVBT, au văzut lumina tiparului operele unor personalități culturale și medicale, precum scriitoarea Veronica Balaj, cu romanele „Amiază nevindecată”, „Cina lupilor” și „Rotirea neamurilor”, Nicola Tiberiu Trăilă, cu „Elogiu chirurgiei”; „Curs liber de cultură medicală generală. Arta diagnosticului și simțul clinic” și „Medicina în perspectiva vârstei a treia”, de Acad. Pius Brînzeu, volumul autobiografic „Calea spre vârf”, de Dan V. Poenaru, „Culorile nostalgiei. Amintiri ale unui psihiatru”, de Mircea Lăzărescu, „Amprente pe spațiul gol. Medicină narativă: 10 povestiri”, de Göksel Altınışık, romanele „Jurnalul călugăriţei”, „Secvenţe… de culise. Poveştile unei secretare” și „Noaptea îngerilor”, semnate de Liliana Ardelean, dar și cel mai recent volum „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, semnat de Sabin Ionel.
Așadar, Editura „Victor Babeş” a dovedit și dovedește de la an la an că își atinge binemeritat scopul de promovare a valorilor culturii tehnico-ştiinţifice naţionale şi universitare, și nu numai, în ţară şi în străinătate, contribuind în acest fel la realizarea unei circulaţii nestânjenite a ideilor şi principiilor academice și culturale.