Politic

Nicolae Robu: Candidatura mea aprobată cu vot unanim în forurile de conducere  BPJ Timiș și BPL Timișoara

Nicolae Robu: Candidatura mea aprobată cu vot unanim în forurile de conducere  BPJ Timiș și BPL Timișoara

Ieri, 01 noiembrie, reunite în ședință comună, Biroul Politic Local Timișoara și Biroul Politic Județean Timiș ale PNL au votat propunerea Președintelui PNL Timiș Alin Nica și Secretarului General PNL Timiș Dănuț Groza ca, date fiind rezultatele mai multor sondaje, ultimul din iunie-iulie 2023, Nicolae Robu să fie desemnat candidat din partea PNL la funcția de Primar al Timișoarei. Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Văzând însă, zi cu zi, că orașul a ajuns pe mâna unui individ nedemn de a-i fi în frunte, lipsit total de caracter și incapabil să facă față funcției și a unei șlehte acompaniatoare așișderea, cu toții cu cu totul alte interese decât cele ale comunității noastre, mi-am zis: eu nu pot asista pasiv la așa ceva! Prin urmare, ies la luptă și îmi depun candidatura pentru un nou mandat.

Am declarat public toate acestea, menționând că prima opțiune este să candidez din partea PNL, iar a doua, să o fac ca independent.

Ei bine, după aproape trei ani în care am dus de unul singur o luptă crâncenă împotriva răului abătut asupra orașului -singur e un fel de-a spune, cu un anumit înțeles doar, pentru că, de fapt, am avut mereu alături, pe Facebook, în diversele locuri în care am fost prezent: pe stradă, în supermarket-uri, în mall, etc, mulțime de timișoreni care mi-au adresat cuvinte de apreciere, m-au încurajat și și-au exprimat dorința ca eu să revin în funcția de Primar și am avut și am în continuare, desigur, două echipe de fani, tineri nemembri de partid, necunoscuți de mine anterior, care care m-au asistat cu un devotament nemaiîntâlnit de mine până acum în demersurile mele online-, mi s-a propus de către conducerea Filialei Timiș a PNL să facem din nou echipă împreună, eu din postura de candidat PNL.

Trecând peste tot ce a fost, în timp, negativ, în relațiile mele cu diverși colegi liberali, în condiții de reciprocitate, 𝐚𝐦 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭, considerând că așa e înțelept, că  a ne irosi în mize mărunte ar fi păgubos pentru toți și că benefică e doar acțiunea unită, cu ținte mize mari, precum câștigarea pe linie a alegerilor din 2024.

Ieri, 01.11.2023, reunite în ședință comună, Biroul Politic Local Timișoara și Biroul Politic Județean Timiș ale PNL au votat propunerea Președintelui PNL Timiș Alin Nica și Secretarului General PNL Timiș Dănuț Groza ca, date fiind rezultatele mai multor sondaje, ultimul din iunie-iulie 2023, subsemnatul să fiu desemnat candidat din partea PNL la funcția de Primar al Timișoarei. Propunerea a fost aprobată cu unanimitate de voturi”, a explicat Nicolae Robu.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*