Administrație

Avarii remediate de Colterm. Sistează temporar căldura

Avarii remediate de Colterm. Sistează temporar căldura

Echipele de intervenție ale Colterm au acționat pentru eliminarea avariilor apărute pe rețele termice, pe toată perioada probelor la cald, în intervalul 16 – 18 octombrie. Traseele care au avut probleme tehnice și au necesitat intervenții au fost cele aferente următoarelor puncte termice:  27, 28, 17A, 29, 47A, 62, Văcărescu, 84, 46, 94, 58, 51 și Rusu Șireanu.

Continuă monitorizarea rețelelor și eliminarea neetanșeităților acolo unde situația o impune, operațiuni care se vor putea derula cu mai multă ușurință, datorită condițiilor meteo bune din perioada imediat următoare.

În acest sens, ținând cont de evoluția temperaturilor exterioare, atât diurne, cât și nocturne, prognozate pentru intervalul 19 – 22 octombrie, când se vor înregistra maxime, ziua, de 280 C, și noaptea, de 210 C, compania de termoficare va sista în această perioadă alimentarea cu căldură în oraș, urmând a reporni furnizarea luni dimineața, 23 octombrie, ora 08.00.

„Dorim să vă asigurăm că nu întâmpinăm riscuri de a nu putea furniza încălzire, iar oprirea menționată, dincolo de prevederile legale privind programul de alimentare cu energie termică în municipiul Timișoara, are în vedere atât respectul pentru mediu și evitarea unei risipe de energie, cât și o economie pentru abonații noștri”, transmit reprezentanții Colterm.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*