Administrație

Prefectul Ritivoiu: Iminentă situație de urgență privind deșeurile în Timiș

O ședinţă de îndată a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a fost convocată azi de prefectul judeţului, Mihai Ritivoiu, “în vederea constatării iminentei situații de urgență privind deșeurile in județ”.

Atât Timișoara, cât și celelalte 31 de UAT-uri din Zona 1 Timișoara, ar ajunge în situația de a nu putea fi colectat deșeul menajer, ajungându-se ulterior la o problemă de igienă, chiar de sănătate pentru populație.

Autorizația de mediu a societăţii Colterm expiră azi, ceea ce face imposibilă activitatea de triere a gunoaielor care ulterior sunt transportate la deponeul de la Ghizela.

Mihai Ritivoiu spune că singurii vinovați ar fi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri şi Primăria Timişoara pentru că nu s-au ocupat de desemnarea unei alte firme de sortare a deşeurilor.

“1. Primăria Municipiului Timișoara și COLTERM încheie Actul Adițional nr. 7 din data de 20 septembrie 2022 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de sortare a deșeuriloroperare și întreținere stație de sortare deșeuri Municipiul Timișoara, prin care se prelungește durata contractului inițial de operare și întreținere stație de sortare deșeuri Municipiul Timișoara. Durata contractului este până la data desemnării prin licitație publică, a unui operator și încheierea unui nou contract de delegare, dar nu mai mult de 1 an.

2. Guvernul României adoptă O.U.G. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021  privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006. Conform acestei ordonanțe de urgență, ulterior finalizării contractului prevăzut la punctul 1, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș) trebuie fie mandatată pentru desemnarea altui operator.
3. Primăria Municipiului Timișoara adoptă Hotărâreade Consiliu Local nr. 117 din data de 21 martie 2023 prin care acordă un mandat special ADID Timiș în vederea delegării gestiunii activității de sortarea deșeurilor provenite din localitățile arondate la Zona 1 Timișoara. Hotărârea amintită mai sus a fost adoptată cu o întârziere de jumătate de an.
4. Din 21 martie 2023 și până în 09 august 2023, ADID Timiș poartă discuții cu ANRSC privind stația de sortare deșeuri Municipiul Timișoara. Totodată, în această perioadă a fost finalizată documentația de atribuire și a fost transmisă o adresă către toate UAT-urile din Zona 1 (în total 32 de UAT-uri) pentru a emite HCL de acordare a unui mandat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș în vederea delegării gestiunii activității de sortarea deșeurilor.
5. Primăria Municipiului Timișoara adoptă Hotărârea de Consiliu Local nr. 379 din data de 17 august 2023 privind aprobarea documentației care stă la baza delegării prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale din Zona 1 – Timișoara.
6. Primăria Municipiului Timișoara adoptă Hotărârea de Consiliu Local nr. 434 din data de 02 octombrie 2023 privind modificarea art.1, paragraful 2 din HCL nr. 379/17.08.2023 privind aprobarea documentației care stă la baza delegării prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale din Zona 1 – Timișoara.
7. ADID Timiș publică abia în data de 04 octombrie 2023, pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (S.E.A.P), anunțul privind licitația pentru Delegare prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deşeurilor reciclabile și trataremecano-biologică a deşeurilor reziduale.
8. Expirarea vizei anuale a autorizației de mediu a operatorului de sortare COLTERM în data de 10 octombrie 2023 care duce la pierderea valabilității autorizației de mediu, implicit.
9. Întârzierea publicării licitației amintite anterior pe S.E.A.P., la mai bine de un an de la data adoptării O.U.G. 133/2022, a condus la această iminentă situație de urgență deoarece contractarea unui nou operator pentru stația de sortare a deșeurilor s-ar întinde pe o durată de câteva luni. Stația de sortare ar ajunge la capacitate maximă de depozitare în decurs de 4 ore, ulterior acestui scurt interval de timp, fiind imposibil operatorului RETIM colecteze deșeurile menajere”, se arată într-un comunicat de presă al Institutiei Prefectului Timiș. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*