Eveniment

Nouă bărbați din Nepal, depistați când încercau să treacă ilegal în Serbia

Nouă bărbați din Nepal, depistați când încercau să treacă ilegal în Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat nouă nepalezi, intrați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

Joi, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat la aproximativ 500 metri de frontieră, pe direcția localității de frontieră Jimbolia, nouă cetăţeni străini care se deplasau spre frontiera cu Serbia.

Persoanele în cauză, întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Nepal, toți bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 31 de ani, care au intrat legal pe teritoriul României. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în diverse state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*