Administrație

Municipalitatea are contract pentru salubrizarea Timișoarei

Consiliul Local Timișoara și-a dat, azi, acordul pentru achiziționarea serviciilor de salubrizare. Astfel, Primăria poate asigura continuitatea operațiunilor de curățenie și colectare a deșeurilor în oraș, până la încheierea unui contract nou.

În prima jumătate a acestui an, au fost colectate de 3 ori mai multe deșeuri de pe domeniul public și din coșurile stradale (3.500 de tone) decât în perioada similară din 2020 (1.200 tone). Astfel, colectarea unor cantități mai mari de deșeuri și extinderea zonelor în care se face curățenie stradală au determinat epuizarea sumelor alocate în actualul contract. De aceea, este nevoie de încheierea unui nou contract de salubrizare, chiar dacă vechiul contract încă ar fi valabil până în decembrie 2023.

Achiziția temporară de servicii de salubrizare include: măturat, spălat, deszăpezire și înlăturarea gheții de pe căile publice, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe domeniul public la depozitele de deșeuri, precum și ridicarea și transportul deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și întreținerea drumurilor și trotuarelor pe timp de îngheț și polei.

Noul contract va funcționa până la finalizarea procesului de licitație în curs, dar nu mai mult de 18 luni. Valoarea estimată pentru prestarea serviciilor a fost calculată luând în considerare tarifele din Studiul de Oportunitate aprobat prin HCL nr.339/2023 de Consiliului Local și este estimată la 42 de milioane de lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*