Eveniment

Încă cinci migranți depistați la frontieră, în Timiș

Încă cinci migranți depistați la frontieră, în Timiș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș, au depistat trei cetățeni din India și doi din Sri Lanka, intrați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Sebia.

Duminică, la ora 18.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga în cooperare cu Poliția Orașului Sânnicolau Mare, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat la aproximativ 500 metri de frontieră, pe direcția localității Teremia Mare, cinci cetăţeni străini care se deplasau din interiorul țării spre frontiera cu Sebia.

Persoanele în cauză, întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din India și Sri Lanka cu vârste cuprinse între 23 și 39 de ani, intrați legal pe teritoriul României.

Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile legale care se impun.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*