Eveniment

Un șofer a fugit dintr-un filtru al polițiștilor

Urmărire pe străzile din oraș! Un șofer a fugit dintr-un filtru al polițiștilor din Timișoara.

La data de 16 august, poliţiştii Secției 1 Timișoara au oprit pe bulevardul Take Ionescu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani. În timp ce polițiștii procedau la verificarea conducătorului auto în bazele de date, acesta a demarat în trombă.

Întrucât, bărbatul nu a răspuns la somațiile polițiștiilor de a opri autoturismul, acestia au pornit în urmărirea conducătorului auto, unul dintre polițiști executând un foc de avertisment în plan vertical, cu arma din dotare, pe strada Simion Bărnuțiu.

În urma folosirii armamentului nu a rezultat rănirea vreunei persoane. Bărbatul si-a continuat deplasarea, iar pe strada Lorena ar fi intrat cu autoturismul în curtea unui imobil.

Polițiștii efectuează în continuare verificări în vederea depistării conducătorului auto și luarea măsurilor legale ce se impun.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*