Crimă înfiorătoare, seara trecută, într-o casă din satul Scăiuş, județul Caraș-Severin. O tânără mamă a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă, după ce și-a omorât fiul în vârstă de 1 an și 2 luni. Potrivit anchetatorilor, copilul a fost sugrumat de femeie și nu a mai putut fi salvat.
Tânăra mamă din Caraș și-a omorât fiul de 1 an și 2 luni cu propriile mâini. Filmul tragediei din Scăiuș, prezentat de anchetatori
Filmul crimei oribile din Mangalia. O tânără de 18 ani, ucisă în chinuri de cea mai bună prietenă. Bărbatul care i-a găsit trupul, în stare de şoc: “M-a apucat plânsul”
Aseară, în jurul orei 23.00, poliția a fost sesizată, prin apel la 112, că un copil a fost găsit fără suflare, în casa familiei din satul Scăiuş, județul Caraș-Severin. Echipajele de prim-ajutor ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva micuțului viaţa.
„În data de 5 august a.c., la ora 22.55, polițiștii au fost sesizați printr-un apel prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în localitatea Scăiuș ar fi decedat un minor în vârstă de aproximativ un an. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în prezent fiind desfășurate cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-o informare a IPJ Caraş-Severin.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, care, în urmă cu puțin timp, au transmis detalii despre cum s-a produs tragedia.
Tânăra mamă urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse, femeia își creștea băiețelul împreună cu familia. Era depresivă, însă nu lua tratament, iar problemele de sănătate s-ar fi agravat după ce a dat naștere băiețelului.