Vizită de lucru la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al Judeţului Timiș.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, s-a aflat zilele trecute la Timișoara. Acesta s-a întâlnit cu personalul operativ din cadrul Detașamentului 1 și 2 de Pompieri Timișoara pentru a dezbate problemele actuale și de perspectivă în ceea ce privește funcționarea și dezvoltarea instituțională a sistemului național de urgență.
A fost făcută o scurtă prezentare a nevoilor imediate și o sinteză a proiectelor derulate de ISU Timiș. De asemenea, a fost solicitată opinia tinerilor absolvenți ai Facultății de Pompieri privind noua abordare și perspectiva reformei învățământului superior și de pregătire a studenților, viitori ofițeri pompieri.
“Domnul Secretar de Stat ne-a acordat toată atenția la problemele prezentate, asigurându-ne de întreg sprijinul dumnealui pentru soluționarea lor. În final, domnia sa a subliniat necesitatea pregătirii viitorilor pompieri prin dobândirea de competențe, ca o îmbinare între cunoștințe și experiența practică și, totodată, nevoia de parcurgere a unor cursuri de pregătire în carieră în vederea participării la concursuri pentru ocuparea unor funcții de conducere”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.





























