Misiunea de căutare-salvare a persoanei posibil înecate în lacul Gozna din localitatea Văliug continuă.
La fața locului, s-au mobilizat pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița cu o autospecială de intervenție și o barcă de salvare și 2 echipaje de scafandrii din cadrul inspectoratelor județene Olt și Gorj.
Totodată, pentru facilitarea operațiunii de căutare, un echipaj al Salvamont Gorj va participa la misiune, cu un detector de căutare subacvatică.
Intervenția este coordonată de către inspectorul șef al ISU CS, locotenent-colonel Tilca Ionel Petru.























