Educație

Cristian Presură, invitat la UVT în cadrul seriei de conferințe „Conectați la viitor”

Cristian Presură, invitat la UVT în cadrul seriei de conferințe „Conectați la viitor”

Vineri, 21 iulie, începând cu ora 17:00, va avea loc un eveniment aparte, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara sub genericul „Conectați la viitor”, dedicat popularizării științei. În Aula Magna, îl vom avea ca invitat pe renumitul fizician Cristian Presură. Acesta va explora tema fascinantă – „Philips – Știința povestită”. Evenimentul va fi moderat de conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu.

Cristian Presură este inventatorul senzorului optic din ceas care măsoară pulsul, în prezent cercetător la Philips Research Eindhoven. În cărțile sale publicate la Humanitas, la conferințele pe care le ține în România, dar și pe canalul său de Youtube, Presură reușește să „traducă” concepte complexe în termeni ușor de înțeles, captivând astfel atât experții, cât și pe cei care abia încep să descopere lumea fascinantă a științei.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea: Ne bucurăm în acest an special al Capitalei Europene a Culturii de invitați de mare prestigiu, aici, la UVT. În prima jumătate a acestui an, UVT a propus comunității timișorene întâlnirea cu patru laureați Nobel, dar și cu alte personalități semnificative din universul artelor și științelor internaționale. Și întâlnirea cu inventatorul român Cristian Presură se află în această serie de mare reprezentativitate, de interes nu doar pentru universitari, cât și pentru publicul larg. Vă așteptăm din nou să participați la o sărbătoare a științei, în Aula Magna UVT!

Proiectul „Conectați la Viitor” implică facultățile din cadrul UVT ce au ca obiect de studiu științele exacte: fizică, chimie, biologie, geografie, matematică, informatică și are ca scop popularizarea științei prin intermediul realizării unui dialog interactiv între un moderator, public și un specialist din cadrul facultăților sau un invitat recunoscut de comunitatea științifică.

Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Partenerul acestei serii de evenimente este NOKIA.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*