Lansare proiect „Sprijin pentru pregătirea documentației aferente proiectului ”Gestionarea eficientă a deşeurilor în Depozitul de deşeuri nepericuloase din comuna Ghizela în vederea accelerării tranziţiei spre economia circulară” -SMIS 157705.
Beneficiar: UAT JUDEŢUL TIMIŞ, prin CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt toți cetățenii județului Timis care vor fi deserviți de infrastructura nou creată în cadrul proiectului deoarece în prezent facilitățile necesare fie nu sunt disponibile, fie necesită investiții spre modernizare astfel încât să facă fata volumului de deșeuri ce trebuie procesate.
Populația rezidentă totală a județului, care formează grupul țintă al proiectului, a fost, în anul 2019, de 705.113 persoane, din care aproximativ 59% în mediul urban și 41% în mediul rural, conform analizelor și prognozelor realizate în cadrul PJGD Timiș 2020– 2025.
Obiectivul general al proiectului / Scopul proiectului:
Obiectivul general al proiectului vizează completarea și modernizarea unei infrastructuri în domeniul deșeurilor, cu investiții care vor conduce la realizarea, la nivel județean, a unui sistem integrat de management al acestora, prin care se vor atinge standardele minime de conformitate cu cerințele legislative în sectorul de mediu ale UE, precum și îndeplinirea angajamentelor pe care România și le-a asumat prin Tratatul de aderare.
Totodată se urmărește:
Obiectivul general al proiectului de Asistență Tehnică este elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare în vederea depunerii cererii de finanțare pentru proiectul: “Gestionarea eficientă a deșeurilor în depozitul de deșeuri nepericuloase din Comuna Ghizela, în vederea accelerării tranziției spre economia circulară” pentru continuarea dezvoltării infrastructurii de deșeuri din fondurile europene destinate perioadei de programare 2014-2020.
Prin pregătirea proiectului finanțat în cadrul Axei Prioritare 3 a Programului Operațional Infrastructura Mare se urmărește promovarea investițiilor în sectorul deșeuri în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european si a angajamentelor asumate prin sectorul de mediu.
Rezultatele așteptate/finale:
Sprijinul din partea Uniunii va accelera implementarea proiectului, asigurând fonduri suficiente pentru pregătirea proiectului de investiții.
În cazul în care sursele UE nu ar fi disponibile, probabil că pregătirea și implementarea proiectului de investiții ar fi amânată până când aceste resurse ar fi disponibile de la bugetul de stat și/sau bugetele locale, timp în care este foarte posibil ca România să nu se achite de obligațiile privind reducerea la depozitare a cantității de deșeuri biodegradabile și creșterea ponderii deșeurilor reciclate / valorificate în totalul cantității de deșeuri municipale.
Valoarea totală estimată a proiectului: 5.461.525,00 lei (TVA inclus)
Structura finanţării proiectului este următoarea:
a) Cheltuieli totale eligibile proiect: 5.461.525,00lei din care:
b) Cheltuieli totale neeligibile proiect: 0,00 lei.
Dată începere proiect: 20.08.2022
Dată încheiere proiect: 31.12.2023
Cod SMIS: 157705
Cod apel: POIM/870/3/1/Reducerea numarului depozitelor neconforme şi creşterea gradului de pregătire pentru reciclare a deşeurilor în România.