Imunizarea cu SARS-CoV-2 a fost realizată la nivelul județului Timiș. Acesta este rezultatul unui studiu recent, realizat în cadrul spitalelor Județean și Municipal și al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.
În cadrul acestui studiu au fost investigate peste 2500 de persoane, adulți și copii, care s-au prezentat în ambulator pentru investigații de laborator. Acesta este cel de-al treilea studiu realizat de Catedra de Parazitologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, de la începutul pandemiei.
În plus, dezvăluie și o serie de informații interesante, legate de factorii potențiali de risc ai infecției, grupele de vârstă afectate, răspândirea infecției din punct de vedere al situației demografice sau al celor care s-au vaccinat sau nu. Echipa de cercetare este conștientă că munca nu s-a terminat și continuă să adune în continuare date, pentru a putea înțelege mai bine modul în care acesta virusul SARS-CoV-2 a afectat populația și pentru a putea trage concluzii, care să fie folositoare în situații similare care ar putea apărea în viitor.
Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în premieră, la Timișoara, la cea de-a XIV-a Conferință Națională a Asociației de Medicină de Laborator din România, de către prof.univ.dr. Tudor Rareș Olariu, șeful Disciplinei de Parazitologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.
Citește și:

UPT devine un centru internațional de excelență în soluții verzi pentru reducerea riscului de inunda...

Noaptea Campusului Deschis revine la Universitatea Politehnica Timișoara cu o nouă ediție

Hans Fackelmann, fondator al Școlii timișorene de arhitectură și un simbol al orașului

”Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog deschis despre viitor, între provocări reale și motive de...

Politehnica îl omagiază pe Nikolaus Lenau cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la moartea sa
























