Cultură

Muzeul Național al Banatului aduce în lumina reflectoarelor povestea Tricolorului

De Ziua Drapelului Naţional, Muzeul National al Banatului aduce în lumina reflectoarelor povestea Tricolorului nostru.

În imagine, drapelul voluntarilor români de la Darnița aflat în patrimoniul Muzeul Național al Banatului. Drapelul a aparținut primului detașament de voluntari români constituit la Darnița din prizonieri ardeleni, bănățeni, crișeni, sătmăreni, maramureșeni și bucovineni.

„𝐷𝑟𝑎𝑝𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑡𝑟𝑖𝑐𝑜𝑙𝑜𝑟, 𝑐𝑢𝑚 𝑒𝑟𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖, 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑟𝑎𝑝𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑈𝑛𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑃𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑎𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟. 𝐸𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑢𝑠̧𝑖 𝑑𝑟𝑎𝑝𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑛𝑒𝑎𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢, 𝑑𝑖𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑡̧𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖.” – 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑙 𝐾𝑜𝑔𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑐𝑒𝑎𝑛𝑢.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

Introducerea celor trei culori — roşu, galben și albastru  — pe drapelul românilor s-a înfăptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porţi, de către Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Ţării Româneşti.

În 1848, în toiul revoluţiei, tricolorul a devenit în Ţara Românească însemnul naţional, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Înlăturat odată cu intervenţia străină din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel naţional la 1 septembrie 1863, de către Alexandru Ioan Cuza. El avea însă culorile dispuse orizontal, redate roşu, galben, albastru, şi se va menţine în această alcătuire până în anul 1867, când, punându-se din nou problema însemnului nostru naţional, comisia însărcinată cu stabilirea drapelului ţării şi-a însuşit propunerea lui N. Golescu, fostul paşoptist, „ca culorile să fie aşezate cum era la 1848” , adică vertical, în ordinea albastru, galben, roşu, care s-a păstrat până azi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*