Cultură

Teatrul românesc, împreună, la Timișoara

O seară de excepție pe scenă Teatrului Național din Timișoara. Gala Premiilor UNITER a avut loc la Timișoara. A fost locul unde actorii români și-au dat întâlnire pentru a-i premia pe cei mai buni.

A 31-a ediție a sărbătorii teatrului românesc – Gala Premiilor UNITER – s-a „construit” zilele acestea la Timișoara, împreună cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” și Opera Națională Română și Televiziunea Română.

A fost un spectacol cu parfumul anilor `20-`30, dinamic și plin de rafinament marca Răzvan Mazilu și Dragoș Buhagiar, prezentat de actorii Lucian Ionescu, Monica Odagiu, Ana Bianca Popescu și Alex Ștefănescu. Spațiul scenografic imaginat de Dragoș Buhagiar este unul spectaculos, potrivit pentru o gală memorabilă.

Cred că orice gală trebuie să fie strălucitoare, să fie o sărbătoare. Va fi o gală cu musical, cu glam, cu accente retro, dar și trecute printr-un filtru al sensibilității publicului de azi. Va avea multe povești care vor fi spuse pe ritmuri celebre din musical, dar și foarte mult umor“, spune Răzvan Mazilu.

Scopul Galei îl evidențiază chiar Alex Ștefănescu, cel care semnează și versurile songurilor: „să ne bucurăm că suntem împreună“.

Peste 250 de artişti, profesioniști din lumea culturală, apropiaţi ai fenomenului teatral şi ai Galei UNITER, oficialități și parteneri s-au reunit la Timișoara – Capitala Europeană a Culturii, pentru a premia valoarea în teatrul românesc. „Bucuria artei simțite în comun este incomparabilă și nu cred că înseamnă a avea în comun aceeași plăcere, ci de a împărtăși aceeași iubire, aceeași ardere, aceeași dorință… de și pentru teatru” , a declarat Dragoș Buhagiar, președintele UNITER.

PREMIILE SENATULUI ȘI NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIILE GALEI UNITER 2023

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 13 martie 2023, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiul de Excelență „Ion Caramitru”: FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU INTERFERENȚE, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Premiul pentru întreaga activitate actriță: IDA JARCSEK-GAZA

Premiul pentru întreaga activitate regie: LÁSZLÓ BOCSÁRDI

Premiul pentru întreaga activitate scenografie: CARMENCITA BROJBOIU

Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală „George Banu”: DORU MAREȘ

PREMII SPECIALE

Premiul special acordat Televiziunii Române pentru parteneriatul strategic de 30 de ani

Premiul special pentru contribuția remarcabilă la viața multiculturală a Timișoarei: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, Teatrul German de Stat, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

Premiul special pentru creativitate și rezistență în teatrul independent: AUĂLEU TEATRU

NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIILE GALEI UNITER 2023

Pentru a XXXI-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din Doru Mareș (critic de teatru), Maria Miu (scenograf), Victor Scoradeț (critic de teatru), Iris Spiridon (regizor) și Carmen Stanciu (teatrolog).

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

Nominalizările pentru anul teatral 2022 sunt următoarele:

Cel mai bun spectacol

 „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

„Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, scenografia Nick Ormerod, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

„Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, Regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, scenografia Theodor Cristian Niculae, Teatrul de Stat Constanța

Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”)

Declan Donnellan pentru regia spectacolului „Oedip Rege” de Sofocle, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Silviu Purcărete pentru regia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Andri Zholdak pentru regia spectacolului „Femeia mării” de Henrik Ibsen, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună scenografie

Dragoș Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Oana Micu pentru scenografia spectacolului „Blasted” de Sarah Kane, regia Bobi Pricop, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

Danilo Zholdak pentru decorul spectacolului „Femeia mării” de Henrik Ibsen, regia Andri Zholdak, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

 Cel mai bun actor în rol principal

Claudiu Bleonț pentru rolul Harpagon din spectacolul „Avarul” de Molière, regia, versiunea scenică, lighting design, ilustrația muzicală Felix Alexa, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Claudiu Mihail pentru rolul titular din spectacolul „Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Victor Rebengiuc pentru rolul titular din spectacolul „Tatăl” de Florian Zeller, regia Cristi Juncu, Teatrul Bulandra București

Cea mai bună actriţă în rol principal

Ada Lupu pentru rolul Beatrice Cenci din spectacolul „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Éva Imre pentru rolul Barbarul B din spectacolul „Tinerii Barbari”, inspirat din viața lui Béla Bartók și cea a lui Zoltán Kodály, pe baza unui text de Miklós Vecsei H. și a improvizațiilor ale echipei de creație, regia Attila Vidnyánszky Jr., Teatrul Maghiar de Stat Cluj și Teatrul Cetate din Gyula, Ungaria

Costinela Ungureanu pentru rolul Ellida Wangel din spectacolul „Femeia mării” de Henrik Ibsen, regia Andri Zholdak, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cel mai bun actor în rol secundar

Dan Pughineanu pentru rolul Marlene, amfitrion din spectacolul „Opera de trei parale”, regia, coregrafia, costumele Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior București

Theodor Șoptelea pentru rolurile din spectacolul „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, Teatrul de Stat Constanța

Vlad Udrescu pentru rolul Creon din spectacolul „Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Raluca Aprodu pentru rolul Dora Dulebov din spectacolul „Cei drepți” de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cendana Trifan pentru rolul Fiica din spectacolul „Mamă” de Marta Barceló, regia Mariana Cămărășan, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu

Nina Udrescu pentru rolurile din spectacolul „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, Teatrul de Stat Constanța

Critică teatrală

Alina Epîngeac

Claudiu Groza

Irina Zlotea

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

„Carnavalul”, scenariul radiofonic de Alexa Visarion, după opera lui I.L. Caragiale, un spectacol de Alexa Visarion, Societatea Română de Radiodifuziune

„Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor” de Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune

„Văzduh” de George Gordon Byron, John M. Hull, Liviu Oros, conceptul și regia Victor Olăhuț, Cultură’n Șură

Debut

Irina Artenii pentru rolul din spectacolul „Rafina”, de Bogdan Georgescu, regia Irina Gâdiuță, Asociația O2G, Bucureşti

Măriuca-Serena Bosnea pentru rolul Caterina Sergheievna Odințov, sora Anei din spectacolul „Părinți și copii” de Brian Friel, dramatizare după romanul lui Turgheniev, regia Vlad Massaci, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Theodor Cristian Niculae pentru scenografia spectacolului „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, Teatrul de Stat Constanța

Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută*

„Ierbar”, scenariul și regia Radu Afrim, după texte de Simona Popescu, Teatrul Naţional Târgu Mureș, Compania – „Liviu Rebreanu”

„Medeea: Furie”, textul și regia Radu Popescu, Teatrul Apropo București

„Vrabia”, textul și regia Leta Popescu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați.

VIDEO aici:

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*