Cultură

Şase filme europene despre migraţie concurează pentru Trofeul Ceau, Cinema!

Şase filme europene despre migraţie concurează pentru Trofeul Ceau, Cinema!

Şase filme de ficţiune care au ca temă migraţia din Europa şi care au avut premiera mondială la festivalurile de la Berlin şi Veneţia fac parte din competiţia celei de-a zecea ediţii a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc între 12 şi 16 iulie.

Filmele vor concura pentru Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” şi un premiu special stabilite de juriu, format din actriţa Ioana Iacob şi regizorii Paul Negoescu şi Vlad Petri, dar şi pentru Premiul Publicului, decis prin voturile spectatorilor.

„La această ediţie aniversară, firul roşu care uneşte cele şase filme – realizate de regizori şi regizoare din Austria, Cehia, Israel, Italia, Polonia şi Slovacia –  este migraţia. Un subiect atât de important în dezbaterile actuale nu putea să lipsească dintre preocupările cineaştilor. Tema s-a impus de la sine, semn că cinematografia e atentă la schimbările prin care trec societăţile, inclusiv cele din Europa Centrală. Competiţia Ceau, Cinema! 2023 ia pulsul momentului, prin poveşti puternice, spuse în stiluri surprinzătoare”, afirmă directorul artistic al festivalului, criticul de film Ionuţ Mareş.

Câştigător al premiului pentru debut la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Berlin şi nominalizat la premiile Academiei Europene de Film, „Sonne”, al regizoarei austriece de origine irakiană Kurdwin Ayub, are în prim-plan trei adolescente care se înregistrează dansând lasciv în hijab şi cântând o melodie pop, fără a anticipa consecinţele jocului lor. „Sonne” se va vedea în premieră în România la Ceau, Cinema!, cu ajutorul Forumului Cultural Austriac din Bucureşti.

Tot de la Berlinale 2022 vine şi „Măcar de-ar fi ars” („Somewhere Over the Chemtrails”), debutul regizorului ceh Adam Rybanský, care va fi prezent la Timişoara. Când un sătean este rănit de o mașină la o petrecere, un pompier local este imediat convins că este vorba de un atac comis de un „arab”, însă un coleg al său vede lucrurile altfel. Prezenţa filmului şi a regizorului la festival este posibilă cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.

Celelalte patru filme au avut premiera mondială în secţiunile Orizzonti şi Orizzonti Extra ale ediţiei din 2022 a prestigiosului Festival de la Veneţia.

„Prinţesa” („Princess”), regizat de italianul Roberto De Paolis, are ca protagonistă o tânără imigrantă din Nigeria care îşi vinde corpul la periferia unui mare oraş din Italia şi al cărei destin este pe punctul să se schimbe atunci când întâlneşte un bărbat ce vrea să o salveze. Femeia descoperă însă că mai întâi trebuie să se salveze pe ea însăşi. Proiecţia este susţinută de  Institutul Italian de Cultură din Bucureşti.

Debut al regizorului polonez Damian Kocur, inspirat de evenimente reale şi jucat de neprofesionişti, „Pâine şi sare” („Bread and Salt”) spune povestea unui tânăr şi talentat pianist, student al Academiei de Muzică din Varșovia, care se întoarce pentru vacanţă în micul său oraş natal, unde asistă la un conflict tot mai periculos între angajaţii arabi ai unei şaormerii şi colegii săi de cartier. Proiecţia filmului este posibilă cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

„Valeria se căsătoreşte” („Valeria Is Getting Married”), al regizoarei israeliene Michal Vinik, are în centru două surori ucrainene care se decid să se mărite cu bărbaţi israelieni prin căsătorii aranjate online. Una dintre ele a făcut-o deja şi trăieşte acum în Israel, iar cealaltă vrea o urmeze, numai că realitatea se dovedeşte mai complicată.

Când fiul unei imigrante ucrainene din Cehia este atacat, întregul oraș se solidarizează cu familia ei și îi condamnă pe vecinii lor de etnie romă, care ar fi comis fapta. Dar, în curând, un alt adevăr începe să iasă la suprafaţă. Este povestea din „Victimă” („Victim”), debutul regizorului slovac Michal Blasko, de asemenea proiectat în premieră în România la Ceau, Cinema!

Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” are o valoare de 1.000 de euro, iar Premiul Publicului este de 500 de euro, ambele fiind oferite de Groupama Asigurări.

Trofeele sunt realizate de artista Lia Pfeiffer.

Competiţia Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare pentru cineaştii din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului.

Mai multe informaţii pot fi găsite pe ceaucinema.ro, precum şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara–Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*