Eveniment

Un echipaj de jandarmi a reușit să țină flăcările sub control până la intervenția pompierilor

Un echipaj de jandarmi a reușit să țină flăcările sub control până la intervenția pompierilor

Ieri, 28 mai, în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timișoara, în timp ce desfășura serviciul de patrulare, a observat un fum negru, care se ridica dintr-o zonă populată a Timișoarei. Era vorba despre un incendiu- un autoturism aflat în parcare, care ardea.

Doi jandarmi, sprijiniți de un angajat al unui operator economic din zonă, cărora li s-a alăturat un cetățean aflat în trecere, au intervenit de urgență, încercând să stingă flăcările cu extinctoarele din dotarea autovehiculului nostru și procurând alte 7 de la comercianții din apropiere.

Până la sosirea pompierilor, aceștia au reușit să țină flăcările sub control și să limiteze propagarea incendiului, ulterior, cei doi alăturându-se celorlalți colegi prezenți, care au înconjurat zona permanent, asigurându-se că nu există niciun pericol pentru trecători, până la stingerea incendiului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*