Cultură

Recitaluri ale studenților de la UVT la invitația Institutului Cultural Român de la Viena

Recitaluri ale studenților de la UVT la invitația Institutului Cultural Român de la Viena

Studenții de la specializarea Canto din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara vor concerta, la invitația Institutului Cultural Român de la Viena, la renumitul Salon Bösendorf Musikverein din Viena vineri, 26 mai 2023, de la ora 19:30.

Repertoriul studenților și masteranzilor Anisia Babuč, Andra Barbul, Sorina Boboruță, Maria Boldan, Mihai Cicu, Darius Gruiță, Paula Harca, Andreea Niță și Emanuele Nori cuprinde arii din opere din patrimoniul cultural universal.

Sâmbătă, 27 mai 2023, de la ora 19:00, studenții timișoreni vor participa la Festivalul Internațional de Muzică EUNIC (European Union National Institutes for Culture), eveniment care se va desfășura la sediul Institului Cultural Român din Viena. Programul muzical al festivalului a fost conceput ca o trecere în revistă a unui secol de muzică central-europeană și românească, aducând în prim plan atât compozitori celebri, cât și unii mai puțin cunoscuți publicului vienez. De la Ludwig van Beethoven, Claude Debussy, Gustav Holst la Vangelis se trece la arii din operete românești de Ciprian Porumbescu și Gherase Dendrino, la lieduri de Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Sabin Păutza, Vasile Popovici și Achim Stoia. Studenții Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara vor evolua alături de renumitul pianist grec Konstantinos Diminakis sub genericul: „Grecia și Romania, de la cerul grecesc până la luna românească”.

Pregătirea muzicală pentru ambele concerte îi aparține conf. univ. dr. Mariana-Irina Șarba, coordonatoarea proiectului alături de prof. univ. dr. Eleonora Ringler-Pascu.

Acompaniamentul la pian este asigurat de lector universitar dr. Silviana Cîrdu, iar regia o semnează conf. univ. dr. Petru-Silviu Văcărescu.

Cele două evenimente pun în valoare tinerii interpreți alături de maeștrii lor și promovează Universitatea de Vest din Timișoara, unde „Cultura este Capitală!”, în capitala Austriei, în anul în care Timișoara este capitală europeană a culturii. Intrarea la ambele evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile. Programul complet este disponibil aici.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*