Polițiștii orașului Gătaia au oprit pentru control pe DJ588A, sâmbătă seara, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat, iar autovehiculului este neînmatriculat, având montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false (care sunt atribuite altui autoturism). A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul cu plăcuțe false, conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Duminică seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control pe strada Bujorilor din Timișoara, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Foto: arhivă