Social

Activități educativ-preventive desfășurate de polițiștii rutieri pentru copii

Activități educativ-preventive desfășurate de polițiștii rutieri pentru copii

În perioada 24 aprilie – 2 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș și ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, au desfășurat activități privind educația rutieră la mai multe grădinițe și școli din județul Timiș, aceștia fiind întâmpinați cu entuziasm de către copii.

La activitățile desfășurate au participat peste 900 de copii din toate ciclurile de învățământ și 34 de cadre didactice, care au beneficiat de informațiile transmise de către polițiștii rutieri.

În cadrul activităților, polițiștii le-au prezentat principalele reguli de circulație pe drumurile publice, marcajele și indicatoarele a căror semnificație trebuie să o cunoască și să o respecte, fiind instruiți cu privire la modul de deplasare al pietonilor pe drumurile publice și pe spațiile asimilate acestora, pozițiile ocupate de către pasageri în autovehicule, precum și regulile privind deplasarea pe bicicletă sau trotinetă.

Copiii au învățat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga și după ce s-au asigurat corespunzător.

De asemenea, preșcolarii și elevii au participat activ la activități de punere în practică a normelor rutiere prezentate, în acest sens fiind folosit covorul rutier.

Totodată, polițiștii au prezentat laboratorul mobil din dotarea Serviciului Rutier.

Polițiștii rutieri timișeni vor desfășura în continuare activități preventive în cadrul instituțiilor de învățământ din județul Timiș pentru a le insufla acestora un comportament responsabil atunci când se află în trafic.

Siguranța copiilor reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*