După zeci de ani, mănușile legendare cu care Helmut Duckadam a apărat 4 penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, în 7 mai 1986, se întorc acasă, de peste Oceanul Atlantic.
Helmuth Duckadam, „eroul de la Sevilla” le-a adus astăzi, 28 aprilie, la Muzeul Fotbalului din București. Proprietarul este un român stabilit în Canada care și-a achiziționat mănușile drept cadou pentru nuntă.
“Vreau să vă povestesc cum au ajuns în posesia domnului Voicu. Nu ne-am cunoscut. Sigur, am fost de multe ori în București, unde am prezentat aceste mănuși. Unii au încercat să țină o licitație, două, să mi se ofere bani pe ele, interesul era foarte mare. Un prieten m-a ajutat să le pun pe internet și domnul Voicu a oferit la perioada aia 3000 de dolari, acei bani m-au ajutat foarte mult, îmi luasem un apartament și aveam nevoie de acei bani. Mă bucur că între timp ne-am cunoscut și mă bucur că au ajuns la cineva care le apreciază. (…) Cred că amintirea și faptul că și băiatul dânsului este portar au făcut să nu le vândă niciodată. Mă bucur că cei de la Muzeul Fotbalului au reușit să aducă aceste mănuși pentru că sunt o mică particică din istoria fotbalului, pentru că cu aceste mănuși am apărat singur la Sevilla, după aia nu am mai apărat niciodată cu ele. Au trecut 37 de ani. Pentru cine va dori să le vadă, cred că va fi o plăcere”, a precizat Helmut Duckadam.
Mănușile legendare vor putea fi admirate până la finalul lunii septembrie.
VIDEO aici: