În perioada 19-23 aprilie, la Liceul Teologic Penticostal „Logos” Timișoara, se va desfășura Olimpiada Națională de Religie – Cultul Penticostal, clasele V – XII/Licee Teologice Penticostale, clasele IX – XII, etapa națională.
Instituțiile implicate în desfășurarea acestui eveniment, respectiv, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Cultul Creștin Penticostal din România și Liceul Teologic Penticostal ”Logos” Timișoara, susțin competiția elevilor olimpici în număr de 146, însoțiți de 19 profesori, din 14 județe.
Programul competițional va debuta miercuri, 19 aprilie 2023, ora 17.00, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, cu deschiderea oficială a competiției.
Probele scrise ale Olimpiadei: Religie Penticostală (clasele V-XII), discipline teologice de specialitate – licee teologice, respectiv Vechiul Testament (clasa a IX-a), Noul Testament (clasa a X-a), Doctrine Biblice (clasa a XI-a), Pneumatologie (clasa a XII-a), se vor desfășura la Liceul Teologic Penticostal „Logos” Timișoara, joi, 20 aprilie 2023, ora 10.
Festivitatea de premiere a elevilor olimpici va avea loc sâmbătă, 22 aprilie 2023, ora 11.00, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara.























