Eveniment

Cadavru scos din apele Begăi

Cadavru scos din apele Begăi

În cursul acestei dimineți, 1 aprilie 2023, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în zona bulevardului Vasile Pârvan din municipiul Timișoara, în râul Bega se află trupul unui bărbat, posibil decedat.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă.

De asemenea la fața locului s-au deplasat și pompierii, care au scos din apele râului Bega trupul unui bărbat în vârstă de 76 de ani, ulterior medicul de pe echipajul SMURD constatând din nefericire decesul bărbatului.

Din primele verificări, trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii nefericitului incident.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*