Descinderi în această dimineață la traficanții de droguri în Timișoara!
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează 8 percheziții domiciliare, în municipiul Timișoara, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În cauză s-a reținut că, în perioada mai 2021 – noiembrie 2022, mai multe persoane ar fi comercializat, în mod repetat, cannabis, amfetamină, MDMA, 2 CMC și 3 CMC, către consumatori din municipiul Timișoara.
Peste 10 persoane urmează să fie conduse pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.
La acțiune participă și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Citește și:

Capturi și suspiciuni la frontieră: mașină de lux căutată internațional și permis fals, descoperite ...

Șofer din Șag, prins cu 0,98 mg/l alcool în aerul expirat după un accident

Cinci indivizi luați pe sus de polițiști, la festivalul din Sânnicolau Mare

486 sancțiuni aplicate conducătorilor auto care au parcat pe locurile persoanelor cu dizabilități sa...

Accident mortal pe Centura Timișoarei



























