Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean bulgar, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. Mijlocul de transport figurează ca bun căutat de autoritățile din Germania.
În data de 15.02.2023, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 23 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Bulgaria.
Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma efectuării verificărilor în baza de date, aceștia au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.
În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania în aceeași zi 15.02.2023.
Drept urmare, autovehiculul în valoare de aproximativ 60.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și tăinuire.
Citește și:

Șofer băut, prins în timp ce transporta 20 de elevi într-un microbuz cu 15 locuri

Trei tineri reținuți pentru furt dintr-un imobil aflat în construcție, la Ciacova. Prejudiciu recupe...

Incendiu la o anexă gospodărească din Ghiroda: șase butelii GPL scoase de pompieri, mai multe animal...

Peste 130 de urgențe într-un singur weekend în Timiș. Incendii, accidente și 109 intervenții SMURD

Tânăr de 18 ani surprins de polițiștii locali în timp ce sustrăgea o bicicletă din Piața Victoriei
























