SC CAN-LEO SRL punct de lucru Timișoara, autorizat în vederea fabricării și comercializării pâinii, a produselor de panificație și patiserie, cofetărie a fost amendat azi de OPC.
Abateri: Spațiul destinat desfacerii cu amănuntul a produselor neigienizat corespunzător, pereți cu tencuiala cazută, spartă, înnegriți de murdărie. Pultul de vânzare cu ornamente din plastic sparte, lipsa, cu margini tăioase, murdar.
În spațiul de fabricare a produselor, pavimentul avea porțiuni sparte, lipsa, neigienizat corespunzător, sifon fără protecție, pereți cu tencuiala spartă, lipsă-căzută, cu infiltrații de mucegai. Ambele spații sunt improprii desfășurării activității pentru care a fost autorizat să funcționeze, pe paviment, pereți, banc de lucru, utilaje și ustensile cu insecte vii (gândaci).
Tăvile de copt înnegrite de arsura, cu depuneri consistente de murdărie, resturi alimentare vechi arse, pelicula de grăsime întărita, arsă, unele prezentând deformări. Cărucioarele ruginite și navetele de pâine neigienizate corespunzător. Foille de copt utilizate păstrate în tăvi, unele peste altele. În spațiul frigorific neigienizat corespunzător, în butoaie era păstrată maia utilizată în producție, cu modificări organoleptice pe suprafață neprotejata, fără mențiuni asupra datei preparării.
În camera frigorifică existau caserole cu prăjituri având dată durabilității minimale depășită (14.01, respectiv 16.01.2023). În același spațiu au fost depistate brânzeturi lipsite în totalitate de elemente de identificare-caracterizare necesare determinării conformității acestora, cu modificări organoleptice, în stare avansată de putrefacție. Aluat rămas din procesul de fabricație în malaxor. Utilaje neigienizate, cu elemente având vopseaua exfoliata, porțiuni de rugină.
În spațiul de comercializare existau produse de patiserie și pâine cu impurități pe suprafață și în conținut, pâine cu suprafață înnegrită de arsură.
Brutăria-patiserie se află în zona Piața Doina din Calea Șagului.























