Persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, ce sunt impuse în sistem real, pot deduce limitat cheltuielile cu abonamentele de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie, conform unei legi noi. Noua facilitate fiscală pentru PFA-uri a fost introdusă prin Legea 34/2023 și se aplică efectiv începând cu sumele plătite din data de 15 ianuarie 2023.
Concret, actul normativ se referă la „contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic”, însă numai în limita a 400 de euro pe an (echivalent în lei), pentru fiecare persoană. Această cheltuială a fost introdusă în lista celor deductibile limitat, ce este prevăzută la articolul 68 din Codul fiscal.
Totuși, facilitatea se aplică numai în anumite condiții:
abonamentul să fie pentru practicarea sportului și educației fizice în scop de întreținere, în scop profilactic sau în scop terapeutic;
abonamentul să fie oferit de un furnizori care activează pe codurile CAEN 9311 (activități ale bazelor sportive), 9312 (activități ale cluburilor sportive), 9313 (activități ale centrelor de fitness);
abonamentul să fie plătit în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă-și desfășoară activitatea individual sau într-o formă de asociere.
(sursa: www.avocat.net)