Eveniment

Muniție ilegală descoperită la un vânător din Timiș

În data de 15 ianuarie, în intervalul orar 08:00-16:00, polițiștii Secției 6 Rurală Găvojdia au desfășurat activități preventiv-reactive, în zona de competență, având drept obiective respectarea prevederilor Legii 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor și a Legii 407/2006, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Au fost efectuate 14 controale, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.

De asemenea, cu  ocazia efectuării unui control la un deținător legal de arme din localitatea Lugojel, județul Timiș, s-a constatat săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, constând în aceea că bărbatul  a deținut la domiciliul său 112 cartușe de diferite calibre și mărci, muniție pentru care nu era autorizat, conform Legii 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*