Eveniment

Jandarmii timișeni, la datorie în mini-vacanță

În perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș s-au aflat la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, toți aceștia fiind pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor.

Ca urmare a specificului acestei perioade, caracterizată de activităţile derulate cu ocazia sfârșitului de an, a fost intensificată activitatea de asigurare a ordinii publice acolo unde au fost organizate manifestări la care au participat un număr mare de persoane.

Publicul numeros a făcut ca misiunea jandarmilor să fie importantă atât pentru siguranța participanților, cât și pentru prevenirea săvârșirii oricăror fapte de natură antisocială, manifestările cultural-artistice din județul Timiș încheindu-se fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

Când au fost constatate abateri, jandarmii timișeni au luat măsuri pentru sancționarea nerespectării cadrului legal, astfel fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.800 lei pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice prevăzute de Legea 61/1991 și 1 sancțiune contravențională în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea regulilor privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi prevăzut de O.U.G. 55 din  2022.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*