Eveniment

Cetățean român cercetat pentru trafic de migranți

Cetățean român cercetat pentru trafic de migranți

Poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare au depistat în zona de competenţă patru cetăţeni turci, care au încercat să intre ilegal în Romania din Serbia, sprijiniţi de un cetățean român.

În data de 28 decembrie, în jurul orei 10.30, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare a avut loc o acțiune privind prevenirea şi combaterea traficului de migranți în zona de frontieră, ocazie cu care a fost organizat un filtru pe comunicația DN59F, în localitatea Vălcani.

Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism marca VW Passat. În urma controlului efectuat, s-a constatat că șoferul este un cetățean din România care era însoțit de patru cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă.

Cei patru cetățeni străini și șoferul autoturismului au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză, patru bărbați, sunt din Turcia, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani. Aceștia au declarat că au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, cu intenția de a ajunge în vestul Europei, cu sprijinul cetățeanului român.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini, respectiv  de trafic de migranți pentru conducătorul mijlocului de transport.

În continuare, cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Pe numele șoferului, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*