Autoritățile locale din Dudeștii Vechi au câștigat o serie de finanțări pentru viitoarele investiții. Un prim proiect depus pentru accesarea de fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este cel privind implementarea unui sistem de monitorizare și asigurare a securității spațiului public.
“Un sistem performant de monitorizare video a întregii comune, în special a punctelor sensibile, respectiv perimetrele școlilor, grădiniței, instituțiilor publice, firmelor etc. Cu ajutorul acestui sistem vor fi monitorizate intrările și ieșirile din localitate, din punct de vedere al traficului rutier, cu echipamente performante, conectate prin fibră optică între ele, la dispecerat și la primărie. Scopul implementării unui astfel de sistem este acela de a crește siguranța cetățenilor, de a descuraja eventualele acte de violență și acțiuni de distrugere sau vandalism”, a precizat Bono Cucalan, primarul comunei Dudeștii Vechi.
Un al doilea proiect pentru care administrația locală speră să primească finanțare prin PNRR se referă la asigurarea infrastructurii pentru transportul „verde”. Practic, a fost depusă solicitarea pentru finanțarea construirii a trei stații de încărcare pentru vehiculele electrice, locațiile de amplasare a acestora fiind în Dudeștii Vechi și Cheglevici.
Reprezentanții primăriei au mai depus un proiect privind “Înființarea unui centru de colectare deșeuri prin aport voluntar în comuna Dudeștii Vechi”. Acest obiectiv presupune amenajarea unei platforme cu spații (boxe) în care să fie colectate în mod selectiv deșeurile care nu sunt considerate a fi deșeuri menajere sau care trebuie colectate selectiv (plastic, sticlă sau carton). Aici locuitorii comunei vor putea să aducă și să depună, în mod voluntar, deșeuri din construcții, electrocasnice mari și mici și orice alt tip de deșeuri care nu pot fi aruncate la tomberon. “A fost depus un proiect și pentru atragerea de fonduri prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, care a fost și câștigat, iar comuna noastră a primit nu mai puțin de 17 milioane de lei de la bugetul de stat, bani care vor fi folosiți pentru finanțarea proiectului “Extindere rețea canalizare menajeră și stație de epurare în localitatea Dudeștii Vechi, județul Timiș”. Prin acest proiect se dorește executarea lucrărilor de canalizare pe străzile din comună care nu au fost cuprinse în proiectul aflat în derulare. Cel mai probabil, lucrările propriu zise vor începe în cursul anului 2023”, a mai precizat edilul.
La începutul lunii decembrie, administrația locală a depus încă un proiect pentru obținerea de finanțare prin POIM. Este vorba despre “Măsuri pentru sprijinirea investițiilor în capacități de producere energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul autorităților publice locale ”. Practic, dacă vor fi obținute fondurile pentru acest proiect, pe toate instituțiile publice vor fi montate panouri fotovoltaice, pentru compensarea consumului de energie electrică. Astfel de dispozitive vor fi folosite și pentru iluminatul public din comună.

























