Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în zona Dâmbovița, au depistat un grup de șapte persoane suspecte de spargerea de autoturisme.
Mai întâi, o patrulă de polițiști locali a fost sesizată de un cetățean, în jurul orei 00.45, că persoane necunoscute i-au spart autoturismul parcat pe strada Dreptatea colț cu Budai Deleanu. Atunci polițiștii locali au plecat în căutarea autorilor, observând un grup de tineri care, la apariția patrulei, au luat-o la fugă.
Pornind în urmărirea lor, polițiștii locali au reținut unul dintre ei. Acesta a declarat că se afla împreună cu alți 6 tineri, toți minori, provenind din centrele de plasament din Lugoj și Găvojdia, și că forțau portierele autoturismelor, sustragând bunuri din acestea. Polițiștii locali au continuat verificările în zonă și, trei ore mai târziu, i-au depistat pe Bdul Iuliu Maniu pe alți patru tineri din grup, trei dintre aceștia fiind dați și în urmărire de IPJ Timiș deoarece fugiseră din centrul de plasament.
În jurul orei 04.30, polițiștii locali au reușit să mai rețină tot pe Bdul Iuliu Maniu, încă doi tineri din grup, din care unul era, de asemenea, dat în urmărire. Șase dintre tinerii reținuți au 16 și 17 ani, unul singur având 18 ani. Aceștia aveau asupra lor diverse bunuri, precum telefoane mobile, tablete, încărcătoare, portofele, șurubelnițe.
Tinerii au fost predați polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Citește și:

Situația din județul Timiș rămâne stabilă, în ciuda temperaturilor scăzute. Intervenții punctuale al...

503 sancțiuni aplicate de polițiștii locali doar în zona pietonală din Timișoara/Foto

Accident în lanț pe DJ 592: o fetiță de 11 ani, rănită după impactul dintre trei mașini

Măsuri dispuse la frontieră în minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Rusalii

Aproape 300 de șoferi vitezomani s-au ales cu amenzi în Timiș, doar în weekend


























