Veste bună! A fost depus proiectul de finanțare prin PNRR – Componenta Managementul Deșeurilor pentru Centrele de colectare cu aport voluntar (CAV-uri).
Anunțul a fost făcut chiar de directorul ADID Timiș, Lorenzo Barabas.
“Au fost multe ore și săptămâni de pregătire pentru ziua de astăzi, alături de colegii mei de la ADID Timiș și de la Consiliul Județean Timiș: am depus proiectul de finanțare prin PNRR – Componenta Managementul Deșeurilor pentru Centrele de colectare cu aport voluntar (CAV-uri).
La nivelul județului Timiș ținta este să avem 10 astfel de CAV-uri. Ele ne vor fi utile pentru colectarea separată a deșeurilor menajere reciclabile, deșeuri voluminoase – textile, lemn, anvelope, echipamente casnice electrice și electronice, din construcții și grădină. Valoarea unui astfel de CAV este de 780.000 de euro, așadar ar fi, în total, o investiție de aproape 8 milioane de euro.
Centrele vor fi amplasate pe toată raza județului, în Belinț, Biled, Deta, Făget, Ghiroda, Jimbolia, Peciu Nou, Tomnatic, Topolovățu Mare și Satchinez.
Am convingerea că acest important proiect va primi finanțarea necesară și județul Timiș va scăpa de nedoritele rampe de deșeuri pe care le întâlnim, din păcate, pe foarte multe drumuri sau în zone mai puțin circulate. Timișul european este unul curat, cu cetățeni responsabili și atenți la mediul înconjurător!”, a transmis Lorenzo Barabas, director ADID Timiș.
Citește și:

Obiceiuri şi tradiţii din Banat de Crăciun

Atracțiile județului Timiș vor fi prezentate în acest weekend de Visit Timiș la cea de-a doua ediție...

ANUNȚ!

Trei infracțiuni la regimul circulației rutiere depistate de polițiștii de frontieră timișeni

Penitenciarul Timişoara oferă spre închiriere spații destinate activităților lucrative cu persoane p...
























