În anul 1957, în Piața Victoriei s-a construit această fântână arteziană, cunoscută sub numele de Fântâna cu pești, și în scurt timp a devenit locul preferat al fotografilor, tinerilor și vârstnicilor. Este oaza de relaxare a pieții, învigorează atmosfera creată de clădirile monumentale din jur.
Din păcate, lucrările de renovare au durat mai mult decât se preconizase, astfel că Fântâna cu Pești a fost închisă trei ani.
Vineri, obiectivul a fost finalizat.
„Închidem ultimul proiect preluat în stadiu de abandon. La fel ca fațada Operei, Fântâna cu Pești era un șantier lăsat de izbeliște. După discuții lungi și dure, constructorul a înțeles că nu există spațiu de negociere, iar lucrările au fost reluate.
După Drumul Boilor, Alexandrescu, Prezan, Măcin sau fațada Operei, acest proiect este ultimul proiect eșuat, resuscitat și finalizat.
E inadmisibil ca o astfel de lucrare să dureze 2-3 ani și consecințele pentru întârziere vor fi cuantificate curând”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Citește și:

Avansează implementarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public, cu sursă de finanțare a...

Primăria Timișoara începe implementarea proiectelor câștigătoare din bugetarea participativă pentru ...

Campania de toamnă „Curățenie până la bordură”

Ziua Națională marcată cu fast în municipiul Târgu Jiu

Culiță Chiș, nou director la Direcția de drumuri, transport și mediu din cadrul adminstrației județe...



























