Eveniment

Bărbat din Timiș care fura energie electrică, amendat cu 25.000 de lei

În 6 septembrie, polițiștii Postului de Poliție Mănăștiur s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „furt”, „executarea sau folosirea de echipamente clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare,” de către un bărbat, în vârstă de 34 de ani, constând în faptul că acesta ar fi sustras energie electrică, folosind la domiciliul său un racord clandestin.

Astfel, în data de 28 octombrie, polițiștii Secției 10 Poliției Rurală Făget, împreună cu reprezentanți din cadrul E-Distribuție Banat SA, în baza mandatului de percheziție domiciliară, emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făget, în dosarul penal, au efectuat o percheziție domiciliară la un imobil, situat în localitatea Mănăștiur, județul Timiș, ce aparține bărbatului de 34 de ani.

În urma percheziției desfășurate, au fost descoperite următoarele:

– un racord trifazat necontorizat care alimenta cu energie electrică imobilul respectiv;

– 3 cutii cu alice din plumb, (1500buc) calibru 4,5mm/177ccl;

-un tub cartuș percutat;

– un dispozitiv de detecție a metalelor, pentru care nu există autorizație de deținere (s-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 25.000 lei +confiscarea dispozitivului, conform art. 28 alin. 1 lit. h din OG 43/2000).

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt”, „executarea sau folosirea de echipamente clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare,” și „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*