Social

Atenție, firmele sunt obligate să întrețină curățenia în clădirile, curțile, pe trotuare și în parcările pe care le folosesc

Atenție, firmele sunt obligate să întrețină curățenia în clădirile, curțile, pe trotuare și în parcările pe care le folosesc

Poliția Locală atrage atenția că, printre obligațiile societăților comerciale care funcționează pe raza municipiului Timișoara se află și asigurarea igienei și curățeniei în clădirile și curțile pe care le dețin sub orice formă legală, precum și menținerea curățeniei pe trotuare, partea carosabilă și parcările pe care le folosesc.

După ce săptămâna trecută Autogara Autotim a fost sancționată, pentru a treia oară anul acesta, cu 2.000 lei pentru neefectuarea curățeniei în clădirile și curtea deținută, aspect remediat ulterior în urma somației cu termen aplicată de polițiștii locali, în cursul zilei de ieri au fost efectuate verificări la societatea Profi Room Food SRL de pe strada Lt. Ovidiu Balea.

Aici s-a constatat că în parcarea pe care magazinul o are în folosință nu era curățenie, fiind aruncate resturi de tot felul peste tot. Astfel, și în acest caz, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu 1.500 de lei, conform HCL 371/2007.

Zeci de societăți comerciale cu sedii sau puncte de lucru pe străzi precum Eugeniu de Savoya, Piața Victoriei, Ardealul, Drubeta, Alba Iulia, Badea Cârțan, Eroilor de la Tisa au fost sancționate anul acesta pentru astfel de fapte.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*