Social

Nume mari ale sportului românesc, campioni mondiali, europeni, olimpici, la lansarea revistei “Născut pentru sport”

Asociația Junior Sport, având ca partener principal Consiliul Județean, derulează un proiect menit a forma caractere de învingători în rândul celor mai mici dintre noi, prin promovarea sportivilor de renume ca repere în viață.

În cadrul proiectului au fost premiați sportivi, antrenori si reprezentanți ai cluburilor sportive din județul Timiș. Printre ei se află și Ana-Maria Bucșă, antrenor secția Karate la CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Ea este un exemplu de seriozitate, ambiție și disciplină pe care îl oferă celor din jur.

Ana Maria Bucșă are 36 ani și este CAMPIOANĂ Mondială Misckolc Ungaria 1996, VICECAMPIOANĂ Mondială 1998, Multiplă Campioană Europeană 2000-2010, Multiplă Campioană Națională 1996-2010, iar în 2019 a ocupat Loc 3 Campionat Mondial Bratislava Senioare.

“Copiii timișeni au ocazia să interacționeze cu marii noștri sportivi în cadrul a 11 întâlniri, dar au la dispoziție și o revistă special concepută pentru ei, unde pot găsi cele mai frumoase povești de succes. Lansarea unui nou număr al revistei a avut loc astăzi la Consiliul Județean, având în mijlocul nostru sportivi, antrenori și reprezentanți ai conducerii cluburilor, nume cu greutate, pentru care rezultatele vorbesc de la sine.

Încurajăm orice inițiativă care are în mijloc copiii și performanța, investim în educație, sport și cultură. Investim pentru o comunitate sănătoasă din toate punctele de vedere”, a transmis Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

La acest eveniment au fost anunțate nume mari ale sportului timișean – sportivi, antrenori, reprezentanți ai conducerii cluburilor – majoritatea promovați în acest număr de revistă, cum ar fi: Beatrice Coca, Andrei Pobega, Marius Poclid, Raul Avram, Sebastian Gavrilă, Petre Brîndușan, Teodor Moisă, Nicoleta Mariana Husar, Mihaela Dospina Ilie, Oana Staicu, Alina Cioriciu, Cosmin Cioriciu, Codruț Nicorici, Ion Mihai, Marius Ciocoiu, Cristian Stoenescu, Bede Laszlo Arthur, Ana Maria Bucșă, Dan Adrian Pandur, Bogdan Ghișa, George Coca, Victor Leahu, Dan Jitaru, Oana Ionescu, Silvia Prejban, Emanuel Pătrașcu, Vali Miculescu, Dani Cireșan, Zamfir Moldovan, Cristian Bratu, Laurentiu Covaci, Tania Pavel, Adrian Meleancă, Eleonora Mihalca, Adriana Paraschiv, Marina Bituleanu, Mihai Băbăiță, Teodora Meluță, Ovidiu Cuc, Robert Lupu, Vlad Neaga, Alexandru Krepelka, Ladislau Giurisici, Cosmin Ardelean, Iulia Drăgoi, Octavian Har Ganță, Pietru Secman, Gabrielle Secman, Miriam Sava Roseanu, Natalia Marcu, Ingrid Bicfalvi, Patrick Gordan, Larisa Maria Nițu, Denisa Căpâlnaș, Jamina Elena Ciocoiu, Alessia Marcu, Denis Iovescu, Luca Preda, Dominic Cioriciu, Raul Radu, Ioana Usvat.

Caravana Educației în județul Timiș ediția a IV-a este parte a proiectului național Născut pentru Sport, proiect inițiat, în urmă cu 11 ani, de Asociația Junior Sport, pentru care Ministerul Educației este partener oficial național. În cazul Caravanei Educației în județul Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș este, încă de la prima ediție din 2019, partener oficial local. Caravana Educației în județul Timiș ediția a IV-a este un proiect cuprins și promovat în programul „TIMIȘOARA CAPITALĂ EUROPEANĂ A CULTURII” – Timișoara 2023.

În ce constă Caravana Educației în județul Timiș – ediția a IV-a? În editarea și tipărirea Revistei Născut pentru Sport Timiș nr. 3 și în distribuția acesteia în școlile cu clasele I-VIII din județul Timiș, de către marii sportivi și antrenori timișeni promovați în acest număr de revistă, în cadrul a 12 ediții ale acțiunii „AZI SUNT PROFU’ TĂU DE SPORT!.Toate edițiile acestei acțiuni sunt desfășurate sub egida Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Timiș și sunt organizate de Trima Events – compania de PR & Marketing & Coordonare distribuție parteneră a Asociației Junior Sport.

Revista Născut pentru Sport Timiș nr. 3 a fost tipărită în 5000 de exemplare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*