Polițiștii locali aflați în patrulare în seara zilei de joi, în zona centrală a orașului, au observat, în jurul orei 19.00, un bărbat în pijama, desculț, care se deplasa dinspre Piața Mărăști, pe str. Sergent Constantin Mușat.
Mai mult, bătrânul avea și o branulă în mână, motiv pentru care polițiștii locali și-au dat seama că acesta era plecat dintr-o unitate spitalicească, deși el nu recunoștea acest lucru.
Imediat l-au preluat pe bărbatul identificat ca fiind din Timișoara și având vârsta de 67 de ani, și l-au dus la Spitalul Municipal, unde l-au predat personalului de acolo. Aceștia și-au recunoscut pacientul, declarând cu nu este la prima tentativă de a fugi din spital, având și unele dereglări de natură psihică.
De altfel, aceștia au mai declarat că erau pe punctul de a anunța dispariția bătrânului.























