Luni, în jurul orei 09:04, polițiștii timișoreni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Augustin Pacha din Timișoara s-ar afla o bombă.
La fața locului au ajuns echipaje de la SRI, polițiștii și echipaje ISU Banat, care, în urma verificărilor, au stabilit că este o alarmă falsă.
În prezent, se fac verificări în vederea depistării persoanei care a alertat autoritățile fără un motiv întemeiat și pentru tragerea acesteia la răspundere.
UPDATE:
IPJ a anunțat că, în urma verificărilor efectuate, cu privire la alarma falsă cu bombă, polițiștii l-au identificat pe cel care a alertat autoritățile, fiind vorba despre același minor de 15 ani, care a mai sesizat în lunile ianuarie și mai ale acestui an, existența unor bombe la un liceu și la un centru comercial din Timișoara.
Acesta urmează a fi sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform O.U.G 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
Foto: arhivă
Citește și:

Albanez prins la frontiera din Timiș cu un permis auto grecesc fals. Ar fi plătit 7.000 de euro pent...

A înjunghiat un bărbat de trei ori în piept, în Parcul Pădurice. Dosarul a ajuns în instanță

Bărbat urmărit internațional pentru furtul a 10 milioane de lei de la Poșta Mare, prins în Italia

Accident rutier în Calea Șagului

Accident mortal pe calea ferată, în Timiș
























