Utile

Mai mulți clienți ai Aquatim din Timișoara și Șag rămân fără apă

Marți, 6 septembrie, între orele 8-16, pe Bulevardul Corneliu Coposu se va executa o legătură de conductă la intersecția cu strada Delfinului. Pe durata lucrărilor se va opri apa pe străzile Barbu Iscovescu, Intrarea Roma, Delfinului, Bulevardul Corneliu Coposu și la Punctul Termic nr. 18.

În săptămâna 5-9 septembrie, zilnic între orele 9-15, în Șag se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Din aceeași cauză, marți, 6 septembrie, între orele 9-18, presiunea apei va fi scăzută în Recaș.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, li se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*