Sănătate

Primăria Timișoara investește în siguranța de la pacienților de la Spitalul Municipal

Primăria Timișoara investește în siguranța de la pacienților de la Spitalul Municipal

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea infrastructurii electrice și realizarea unui sistem performant de alertare în caz de incendiu, la Clinicile Noi, din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

„Am văzut în ultimii ani atâtea nenorociri la spitale din alte orașe, din cauza infrastructurii electrice învechite. Mă bucur că am reușit, împreună cu Spitalul Municipal, să obținem această finanțare din fonduri europene care va crește gradul de siguranță al pacienților și al cadrelor medicale de la Clinicile Noi. Este o investiție extrem de importantă, iar condițiile contractului de finanțare sunt foarte avantajoase, primim peste 10 milioane de lei, fără să fie nevoie să punem și noi bani”, spune primarul Dominic Fritz.

Proiectul a fost depus în 31.03.2022 și vizează lucrări de intervenție și modernizare la infrastructura electrică, precum și la sistemul de alertare și securitate la incendiu. În prezent, spitalul este echipat parțial, cu instalații neconforme de detecție la incendiu, iar instalația electrică, conform expertizei, este într-o stare de degradare avansată, modificările succesive produse în timp ducând la o supraîncărcare a rețelelor și un grad ridicat de risc.

Valoarea totală a proiectului „Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice – modernizare și extindere infrastructurii de energie electrică și a IDSAI (Instalație de detectare, semnalizare și alarmare) în cadrul SCMUT – Clinicile Noi” Str. Gheorghe Dima nr. 5” este de 10.623.452,43 lei inclusiv TVA.

Termenul de finalizare este 31 decembrie 2023.

Finanțarea se face prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare), cei doi parteneri – Municipiul Timișoara (lider de proiect) și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (partener) nu trebuie să contribuie financiar, finanțarea nerambursabilă fiind în proporție de 100%.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*