Cultură

Eveniment de artă vizuală: Simpozionul de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022

Eveniment de artă vizuală: Simpozionul de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022

În perioada 16 30 septembrie, la Dumbrăvița va avea loc a doua ediție a Simpozionului de sculptură sudatăDumbrăvița 2022, eveniment organizat de către Filiala din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița, la care vor participa sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru și Bogdan Nueleanu.

După succesul de anul trecut al simpozionului, când patrimoniul celei mai bogate comune timișene a sporit cu trei opere de artă create, în direct, pe una dintre laturile parcului central din Dumbrăvița (unde, de altfel, sunt și expuse), cei trei artiști români contemporani se întâlnesc din nou ca să aducă sculptura sudată în atenția publicului. De altfel, accesul liber al celor interesați la actul creației este una dintre mizele acestui demers cultural, mai ales că a existat un mare interes și din partea copiilor și tinerilor, în 2021.

Sunt convins că Simpozionul de sculptură sudată contribuie semnificativ la conturarea identității culturale a Dumbrăviței, atât prin valoarea în sine a lucrărilor, cât și prin caracterul educativ pe care sculptura de for public o are. La sfârșitul întâlnirii noastre vom putea vorbi de un adevărat parc de scuptură, fiindcă vor exista deja șase opere de artă. Și am convingerea lucrările de anul acesta vor fi și mai spectaculoase decât cele pe care le-am făcut anul trecut”, a spus sculptorul Bogdan Nueleanu, inițiator al simpozionului și locuitor al Dumbrăviței.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*