Social

Conferința „Security challenges in the Balkans” va avea loc la Timișoara

Conferința „Security challenges in the Balkans” va avea loc la Timișoara
Adora Beauty

În data de 17 iunie, Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu asociația New Strategy Center, organizează a șasea ediție a conferinței internaționale „Security challenges in the Balkans”, desfășurată sub Patronajul Ministerului Afacerilor Externe din România.

Evenimentul va aduce la Timișoara invitați cu o vastă experiență profesională, pentru a dezbate provocările clasice și emergente de securitate din regiunea Balcanilor.

Temele incluse pe agenda evenimentului se referă la provocările de securitate din regiunea Europei de Sud-Est în contextul războiului din Ucraina, pe fondul crizei post-pandemice, la modalitățile de contracarare a amenințărilor clasice și hibride din regiunea Balcanilor pentru consolidarea stabilității regiunii, la șansa de a folosi educația ca instrument de construire și consolidare a rezilienței în Balcani, precum și la riscurile și consecințele crizei post-pandemice și valorificarea oportunităților economice pentru a atenua efectele acestei crize.

Temele abordate, care vizează provocări ce pot afecta Balcanii și, implicit, și România vor fi analizate de oficiali și experți români, din cadrul NATO, din Maria Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Ucraina, Serbia și Bosnia Herțegovina.

Organizată la complexul Senator din Timișoara, conferința va beneficia de prezența unor reprezentanți ai corpului diplomatic și ai mediului academic și de afaceri din România.

Războiul din Ucraina are un impact puternic asupra stabilității întregului continent european și poate genera o instabilitate suplimentară în zona Balcanilor. Acest spațiu se confruntă în continuare cu ciocniri geopolitice, presiuni interne și interese divergente ale diverșilor actori străini. Cu numeroase surse de instabilitate, de la actori ostili care amenință mediul de securitate până la frontiere disputate și dezacorduri interne, regiunea este o sursă nesfârșită de dinamică sensibilă.

În timp ce accentul internațional este pus acum pe criza ucraineană și pe Marea Neagră, conferința de la Timișoara își propune să analizeze evoluțiile și consecințele asupra Balcanilor din punct de vedere politic, militar, economic.

Evoluția evenimentelor din ultimii ani demonstrează că regiunea Balcanilor rămâne un spațiu deosebit de important pentru securitatatea europeană, provocările cu care se confruntă zona intensificându-se în ultimii ani.

Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center au decis începând din 2017 să organizeze o asemenea dezbatere la Timișoara pentru a sublinia în primul rând legăturile istorice ale capitalei Banatului și pentru a evidenția faptul că Balcanii reprezintă o zonă vitală pentru securitatea României. Eveninentul a ajuns la a șasea ediție.

Programul conferinței internaționale „Security challenges in the Balkans”:

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*