Administrație

Stadiul lucrărilor la noua maternitate

Stadiul lucrărilor la noua maternitate
Adora Beauty

Șeful Consiliului Județean Timiș a mers azi pe șantier pentru a verifica stadiul lucrărilor la noua maternitate.

Potrivit acestuia, constructorul respectă graficul de lucrări, placa peste parter fiind deja turnată la ambele corpuri. “Urmează ridicarea etajelor, planul ambițios fiind de a construi câte unul în fiecare lună, țintă tangibilă în condițiile în care s-a ieșit din demisol, unde procedurile tehnice au fost mai complicate. Structura de rezistență va fi complet construită până în luna octombrie“, a precizat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Începând de săptămâna viitoare, se va lucra și la instalațiile electrice și sanitare ale clădirii, în pregătire fiind și pereții de compartimentare.

Noua clădire amplasată pe terenul dintre Spitalul Județean și Casa Austria va avea o suprafață utilă de 4.761 metri pătrați. Aceasta va avea 90 de paturi de ostretică-ginecologie, șase paturi de terapie intensivă și 30 de paturi de neonatologie.

Obiectivul general al proiectului vizează în special îmbunătăţirea serviciilor medicale şi de prevenţie în obstetrică-ginecologie în zona transfrontalieră, prin investiţii în infrastructura medicală şi în echipamente şi implementarea măsurilor rezultate din colaborarea şi schimburile de experienţă în vederea reducerii inegalităţilor în rândul populaţiei.

 

 

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*