Poliția Locală Timișoara a organizat, vineri, o nouă acțiune cu efective mărite, în Piața Dacia, acțiune care a avut drept scop verificarea modului în care se comercializează atât produse agro-alimentare, cat si nealimentare în spațiul special destinat, modul în care societățile comerciale respectă legislația din domeniu, dar și modul în care este păstrată curățenia ori se parchează în zonele de piețe.
Astfel, polițiștii locali au aplicat 16 sancțiuni pentru lipsă etichete produse, extindere fără plata taxelor aferente, lipsa curățeniei, neafișarea etichetelor de produs, din care una angajatei Administrației pieței pentru neîncasarea taxelor.
Totodată, au fost aplicate si 9 autocolante pentru oprire și staționare neregulamentară, 3 sancțiuni au fost aplicate la fața locului pentru aceleași fapte prevăzute și sancționate de OUG 195/2002.
Serviciul Protecția Mediului a aplicat 6 amenzi pentru lipsă coș tip scrumieră si pentru geamuri și vitrine nespălate reprezentanților societăților comerciale.
Serviciul Inspecție Comercială a aplicat 6 sancțiuni conform OG 99/2000 pentru lipsă viză acord și pentru lipsă acord funcționare și o invitație la o societate comercială pentru prezentare documente.
Din Piața Dacia a fost preluată și o persoană spre a fi încredințată serviciilor sociale în vederea reintegrării acesteia.
În total, în urma acțiunii, au fost aplicate în total 31 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 17.220 lei.
Citește și:

CFR demolează pasarela pietonală din zona Gării de Nord Timișoara

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor munic...

DGASPC Timiș recrutează asistenţi maternali profesionişti

Muzică și voie bună la Ruga Satului Dejan

Filantropie și colind la Parohia Timișoara-Iosefin, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului






























