Administrație

Colterm se aprovizionează cu cărbune. Peste 300 de cereri pentru debranșare

Colterm se aprovizionează cu cărbune. Peste 300 de cereri pentru debranșare
Adora Beauty

Finalul lunii în curs va găsi Colterm cu un stoc 6.200 tone de cărbune, iar în total, pentru asigurarea necesarului pentru sezonul rece următor, va cumpăra 250.000 de tone de cărbune.

Totodată, pentru asigurarea necesarului de gaze naturale pentru iarna care urmează, compania a încheiat contracte cu opt furnizori, principalii doi fiind Romgaz și OMV-Petrom, pentru cantitatea de 190.165 MWh.

„Pe de altă parte, în premieră pentru sistemul centralizat de termoficare, conform OUG nr. 27/2022, am reușit să creăm și stocuri de gaze naturale. Mai exact, a fost înmagazinată, până în prezent, cantitatea de 3.273,153 MWh de gaze, cu precizarea că, până în luna octombrie, vom avea un stoc de gaze naturale de 40.320 MWh.

În ceea ce privește lucrările de investiții demarate pe rețelele termice secundare și primară, la ora actuală se află în curs de execuție proiectul pe fonduri europene intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”. Astfel, de la data demarării lucrărilor aferente proiectului cu finanțare europeană (martie 2021) și până în prezent au fost finalizate 16 lucrări, iar 17 se află în derulare sau în fază de demarare. Concret, au fost executate lucrări pe o lungime de 4.225 metri rețea primară, dintr-un total de 9.067 metri (realizat 47 %) și 16.140 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.095 metri (realizat 80,31 %). În acest context, dorim să aducem la cunoștința timișorenilor că aceste lucrări vor continua și în perioada următoare, până spre finele lunii iulie 2023, iar ca atare vor genera unele întreruperi în alimentarea cu energie termică, fapt pentru care le cerem încă o dată scuze clienților noștri, le mulțumim pentru înțelegere și încredere și dorim să îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru îmbunătățirea calității serviciilor noastre și a viitorului termoficării din Timișoara.

Totodată, au fost demarate o serie de reparații la morile de cărbune de la cazanele de abur de la CET Sud (în total 12 mori). De asemenea, a fost reparat sistemul de control de la turbina cu abur de la CET Sud, probele urmând să fie efectuate în luna octombrie a.c. Simultan, executăm și lucrări pentru eliminarea neetanșeităților de pe rețelele primară și secundare, astfel încât să fie asigurate condiții optime de furnizare a energiei termice, în sezonul de încălzire 2022-2023. În prezent, lucrăm la documentația pentru achiziția unor lucrări de reparații la cazanele de abur de la CET Sud (eliminare neetanșeități pe canalele de gaze; reparare electrofiltre; reparare instalație de evacuare zgură și cenușă etc.).

În spiritul transparenței și a corectei informări, dorim să mai aducem la cunoștința timișorenilor că, până în prezent, au depus cereri de deconectare individuală un număr de 320 de proprietari de apartamente, iar 25 au solicitat debranșarea, respectiv rezilieri ale contractelor de furnizare a energiei termice.

Pe de altă parte, faptul că sistemul centralizat de termoficare reprezintă, totuși, viitorul, așa cum se întâmplă, de altfel, și în țările din Europa Occidentală, o demonstrează faptul că, de curând, un dezvoltator imobiliar a ”pariat” pe Colterm. Mai exact, acesta a solicitat branșarea la rețeaua de termoficare a Colterm a unui bloc nou cu 85 de apartamente și două birouri, care urmează să se construiască în zona de nord a municipiului Timișoara”, precizat Alexandru-Cristian Amza, administrator special al Colterm.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*